Despre şi pentru Bacău: ştiri, geoinformaţii, fotografii, analize și comentarii. Totul la obiect.

duminică, februarie 06, 2011

Peisaj selenar

       Să-i spunem peisaj selenar? Sau rezultatul acţiunii unei îndelungi perioade glaciare? Nici pe departe! Este doar un tronson de legătură între strada Chimiei şi DJ 207G, Bacău – Letea Veche, care traversează cursul vechi al Bistriţei, pe cel de-al doilea pod de interes pentru tot centrul Moldovei. O situaţie obişnuită de câţiva ani buni, fie toamnă, fie primăvară, care ar putea fi argumentată de traficul greu din zonă, în lipsa unei şosele de centură a oraşului. Păcat că  nu am putut surprinde în imagini dimensiunea acestor adevărate cratere, care au ajuns până la armătura metalică a structurii podului, transformând sensurile de circulaţie în adevărate slalomuri hilare, atât pentru autoturisme, cât mai ales pentru camioane şi TIR-uri. O fi oare situaţia măgarului care moare de foame între două (chiar trei) căpiţe de fân, sau poate o nouă zonă de agrement, utilă pentru pasionaţii ATV-urilor sau pentru vreo partidă de paintball?
       Să aşteptăm până când peisajul va fi vizibil şi pe imaginile satelitare. Nu de alta, dar este posibil să apară alte oportunităţi, venite şi de pe alte meridiane...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu